Creşterile de taxe aduse de noile schimbări legislative şi deficitul de candidaţi de pe piaţa muncii sunt principalele provocări cu care se confruntă managerii şi antreprenorii din România, arată rezultatele sondajului Indicele de investiţii al ASEBUSS, o cercetare trimestrială care oferă o imagine a climatului investiţional din companiile de pe piaţa locală.
„Lipsa de predictibilitate în special în ceea ce priveşte regimul fiscal şi creşterile de taxe creează o stare de nelinişte constantă în mediul de business actual. Managerii şi antreprenorii români sunt nevoiţi să taie din investiţii ca să acopere creşterile de taxe, pentru că şi-au dat seama că nu pot renunţa la o parte din personal sau să reducă din beneficiile angajaţilor, după ce în ultimii ani s-au chinuit foarte mult să recruteze şi să reţină angajaţii în companie”, a declarat prof. Ovidiu Dîmbean-Creţa, rectorul ASEBUSS.
Citeste mai mult aici.